x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie LOVITURĂ pentru Traian Băsescu. Curtea Supremă a decis cu privire la calitatea de colaborator al Securității

LOVITURĂ pentru Traian Băsescu. Curtea Supremă a decis cu privire la calitatea de colaborator al Securității

23 Mar 2022   •   15:02
LOVITURĂ pentru Traian Băsescu. Curtea Supremă a decis cu privire la calitatea de colaborator al Securității
Sursa foto: Hepta

Ex-președintele Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității comuniste de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Hotărârea este definitivă.

"Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022", arată Minuta ședinței ÎCCJ.

Curtea de Apel București a hotărât pe 20 septembrie 2019 că Traian Băsescu a colaborat cu fosta Securitate. Motivarea sentinței a durat 9 luni. În iunie 2020, acesta a înaintat recurs la ÎCCJ, unde instanța de Contencios a stabilit ca dată de începere a procesului 5 noiembrie 2021. 

El s-ar fi aflat în legătură cu ar fi un locotenent-colonel din Securitate, cîruia i-ar fi dat două note informative olografe.

"Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice", acuză CNSAS.

S-a stabilit astfel că fostul președinte Traian Băsescu a transmis note informative care au determinat Securitatea să împiedice desemnarea unui coleg al acestuia pe care românești care navigau în apele teritoariale ale altor state. 

 

×