x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Mădălin Voicu: Sunt agăţat fără niciun fel de vină

Mădălin Voicu: Sunt agăţat fără niciun fel de vină

12 Feb 2016   •   13:24
Mădălin Voicu: Sunt agăţat fără niciun fel de vină
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Deputatul Mădălin Voicu a venit vineri, în jurul prânzului, la Camera Deputaţilor pentru a studia în continuare dosarul în care procurorii DNA cer reţinerea şi arestarea sa pentru fapte de corupţie, el susţinând că este "agăţat fără niciun fel de vină".

"Eu nu vreau să politizez acest caz, că alţii îl politizează este problema lor. Eu vorbesc despre o problemă a mea, personală, despre care v-am spus şi continui să cred că sunt agăţat fără niciun fel de vină. Că putem face speculaţii, că putem face suspiciuni rezonabile sau că putem avea tot felul de bănuieli, unele subiective dacă nu chiar tendenţioase, asta este cu totul altă chestie. Eu mă supun legii în condiţiile în care presupun, la fel cum am presupus, că legea este dreaptă, că se va face un fel de ordine. Se va pune în practică statura justiţiei", a declarat Mădălin Voicu.

El a adăugat că nu o să roage sau să influenţeze colegii, iar în plenul Camerei Deputaţilor la votul final asupra cererii DNA o să îşi spună punctul de vedere.

"Întrebările voastre, la care pot să am şi un răspuns, vin în defavoarea mea. Pentru că eu am un punct de vedere şi ştiu bine ce fac, ce am făcut sau ce nu am făcut mai bine spus. Problema este a instanţei, a deciziei pe care o va lua Comisia juridică luni şi a hotărârii Parlamentului dacă sunt sau nu vinovat pentru lucrurile astea. Nu am de ce să mă apăr. Nu vreau să îmi construiesc apărare, pentru că în condiţiile pe care le ştim eu consider că nu am o vină pe care să poată să mi-o impute cineva", a explicat Voicu.

Mădălin Voicu şi-a studiat şi joi dosarul la Comisia juridică.

El este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani, toate în formă continuată.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri să trimită cererile DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun Comisiei juridice, care are termen până luni pentru a elabora rapoartele.

Materialul probator are 19 volume, adică aproximativ 4.900 de pagini, fiind vorba de un dosar comun pentru cei doi deputaţi.

×
Subiecte în articol: madalin voicu