x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Lukmed, clinica lui Mihai Lucan, a beneficiat de contracte cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca

Lukmed, clinica lui Mihai Lucan, a beneficiat de contracte cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca

13 Feb 2018   •   12:13
Lukmed, clinica lui Mihai Lucan, a beneficiat de contracte cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca

Medicul Mihai Lucan a fost găsit în conflict de interese în materie administrativă de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). 

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Mihai Lucan, fost medic şef - Secţia Clinică Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat al ANI transmis marţi AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, în perioada 26 iunie 2012 - 30 decembrie 2016, SC Lukmed SRL, societatea comercială la care Lucan şi soţia sa au calitatea de asociaţi, iar fiul său calitatea de administrator, s-a aflat în relaţii contractuale cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, în sensul încheierii unui contract de prestări servicii medicale şi a patru acte adiţionale pentru prelungirea duratei acestuia. 

ANI precizează că "persoana (...) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese (...) este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului". AGERPRES

×
Subiecte în articol: mihai lucan