x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministerul Justiţiei organizează un nou concurs pentru poziția de procuror european

Ministerul Justiţiei organizează un nou concurs pentru poziția de procuror european

20 Ian 2022   •   11:45
Ministerul Justiţiei organizează un nou concurs pentru poziția de procuror european

Ministerul Justiţiei a început o nouă procedură pentru selectarea a 13 candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România.

După cele două proceduri anterioare, Colegiul Parchetului European (EPPO) au fost desemnați 7 procurori europeni delegaţi, din totalul de 20.

Candidaturile se depun până la 31 ianuarie 2022. Interviul va avea loc în faţa Comisiei de selecţie, în perioada 14-17 februarie 2022.

Parchetul European (EPPO) este un organism independent al UE, responsabil de investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE, respectiv: fraudă, corupţie, spălare de bani, fraudă transfrontalieră în materie de TVA.

EPPO şi-a început activitatea la 1 iunie 2021. Instituţiile şi organismele UE, autorităţile competente ale statelor membre care au aderat la EPPO trebuie să raporteze orice comportament infracţional care afectează bugetul UE. Și persoanele fizice pot raporta fraude şi alte infracţiuni. Acesta este condus de fostul procuror șef DNA, Laura Codruța Kovesi.

×
Subiecte în articol: procuror european