Ministerul Justiţiei a precizat miercuri că nu este implicat în procedura privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române pe numele omului de afaceri Dragoş Săvulescu şi nu a fost solicitat să faciliteze comunicarea între instanţe.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, luni, în Republica Elenă, Emil Dragoş Săvulescu a fost arestat provizoriu în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare române, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, arestarea fiind dispusă ca urmare a existenţei acestui mandat european de arestare, procedura executării fiind o procedură ce se derulează între instanţe în mod direct, respectiv instanţa română şi cea străină.
"În consecinţă, instanţa din Republică Elenă este competentă, potrivit Deciziei Cadru 2002/584/JAI, să decidă asupra modalităţii de executare a acestui mandat european de arestare şi predării persoanei solicitate. Procedura de executare a mandatului european de arestare se desfăşoară potrivit legislaţiei elene, în termenele şi condiţiile prevăzute de aceasta", arată MJ.
Săvulescu era urmărit în baza unui mandat european de arestare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, pe 12 martie, definitiv, contestaţia la executare formulată de fostul finanţator al clubului Dinamo, în care acesta solicita să-i fie anulată condamnarea de 5 ani şi jumătate închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa şi Mamaia.