x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiției, despre dosarul 10 august: Persoanele vătămate pot să conteste ordonanța de clasare

Ministrul Justiției, despre dosarul 10 august: Persoanele vătămate pot să conteste ordonanța de clasare

29 Mar 2021   •   21:11
Ministrul Justiției, despre dosarul 10 august: Persoanele vătămate pot să conteste ordonanța de clasare
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat luni seara că persoanele vătămate în dosarul 10 august pot să conteste ordonanța de clasare. „Este dreptul persoanelor care s-au simțit lezate să facă plângeri și să insiste în aflarea adevărului”, a spus acesta.

„Dosarul 10 august are mai multe componente. O componentă merge mai departe, în mod cert, lucrul acesta a fost explicat deja, este vorba despre partea care se referă la faptele presuspus a fi săvârșite de către jandarmii care au acționat în mod direct asupra protestatarilor. Cea de-a doua parte care se referă la presupusele fapte săvârșite de conducătorii Jandarmeriei, aceste fapte au fost analizate, s-a dat o ordonanță de clasare. Ordonanța de clasare a început să fie comunicată către toți oamenii care au formulat plângeri, toate persoanele vătămate, toți cei care au formulat sesizări și au posibilitatea potrivit Codului de procedură penală să conteste acea ordonanță de clasare”, a declarat ministrului Justiției, la TVR.

Acesta a spus că este dreptul persoanelor vătămate să insiste pentru aflarea adevărului.

„E adevărat că s-a dat o soluție cu privire la această ordonanță de clasare, dar și celelalte persoane care n-au apucat să formuleze astfel de plângeri, pot formula aceste plângeri. De asemenea, pot interveni elemente noi care să ducă la o completare a urmăririi penale. Este la latitudinea organelor judiciare să facă lumină și este dreptul persoanelor care s-au simțit lezate să facă plângeri și să insiste în aflarea adevărului”, a mai spus Stelian Ion.

Dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT în iunie, anul trecut. Printr-o ordonanţa din data de 26 iunie, procurorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii, în forma tentativei, a infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Cazan Laurenţiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoş Gheorghe Sebastian şi colonel Sindile Ionuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Ulterior, conducerea DIICOT a cerut redeschiderea urmăririi penale, însă Tribunalul Capitalei a decis să respingă cererea.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ministrul justitiei