O judecătoare din România a fost lăsată să lucreze singură deși avea pe rol mii de dosare, pentru că o colegă mai tânără a vrut, cu orice preț, să fie judecător în Capitală. S-a întâmplat la Horezu, în Vâlcea, iar Consiliul Superior al Magistraturii și-a cerut scuze acum, după un an, de la magistrat pentru că a lucrat în condiții inumane. A judecat dosare penale și civile, dar și arestări urgente și a venit la instanță sâmbăta și duminica să își poată redacta hotărârile. Când i-a murit o nepoată într-un accident rutier, judecătoria s-a închis.
Valentina Crișan este judecător de mai bine de 20 de ani și este și președintele Judecătoriei Horezu, o instanță mică, dar cu o activitate încărcată. În ianuarie 2017, o colegă abia ieșită de pe băncile Institutului Național al Magistraturii și detașată la Horezu a obținut ceva ce nimeni nu ar fi crezut, transferul la o instanță din Capitală, deși urma să plece dintr-o instituție în care lăsa singur un magistrat. Tânăra Luminiței Petrescu făcuse cererea după doar câteva luni de activitate la Horezu, iar hârtia ei a primit aviz negativ de la conducerea Judecătoriei, a Tribunalului Vâlcea și a Curții de Apel Pitești. Lucrurile s-au întors în favoarea ei la Consiliul Superior al Magistraturii unde nouă oameni au semnat și astfel și-au dat acordul să fie mutată la Judecătoria Sectorului 3. Tot ce au reușit să mai facă pe plan local a fost să îi amâne plecarea. Apoi, rămasă singură, șefa instanței abia dacă a mai trecut pe acasă: „Am lucrat de pe 15 mai de la ora 8 la ora 21. Nu am avut viață personală. Am lucrat în civil și în penal, tot, dar și urgențe pentru arestări. Plecam și poate, după o oră, mă întorceam la instanță. Sâmbătă și duminica veneam să redactez decizii. În luna iunie am trecut printr-o tragedie. Nepoata mea, și ea grefieră la Costești, a murit într-un accident rutier alături de iubitul ei. Atunci au închis și au pus afiș pe ușă că nu este nimeni”, povestește Valentina Crișan.
4000 de dosare într-un an
În luna iulie, la Horezu a fost trimis un magistrat din Galați. Deja volumul de muncă era atât de mare încât cei doi aveau 120 de dosare săptămânal. În plus, Valentina Crișan mai făcea și muncă administrativă în calitate de președinte al instanței. Din bilanțul făcut pe anul de activitate a reieșit că cei doi judecători au avut 4.600 de dosare și au soluționat mai mult de jumătate. „Mi-am luat concediu doar 10 zile după ce a venit noul coleg. Și asta pentru că altfel aș fi clacat. Eram foarte obosită. Am dreptul la 35 de zile de concendiu. Nici nu voi face socoteala câte recuperări ar trebui să îmi iau”, a mai spus Valentina Crișan. Faptul că magistrații sunt sufocați îi sperie chiar pe reprezenanții lor. Superiorii Valentinei Crișan spun că vor fi judecători care vor ajunge să moară de epuizare. “Anul trecut am avut doi colegi care au murit, unul chiar la serviciu. Vă întreb eu, oare să nu fie și volumul mare de muncă o cauză? Eu sunt convins că da. Judecătorii sunt obosiți și le este frică. Le este teamă de noile legi ale Justiției conform cărora vor ajunge să răspundă și pentru o eroare judiciară. Și o să vedeți că mulți magistrați se vor pensiona. Nu se pensionează de drag, ci de frică”, a spus Ioan Rebeca, președintele Secției Civile a Curții de Apel Pitești.
CSM-ul nu face anchetă
Deși o instanță a fost închisă, iar un om a muncit aproape continuu, reprezentanții Consiulului Superior al Magistraturii nu vor investiga ce s-a întâmplat la Horezu. Și-au cerut scuze și au felicitat-o pe Valentina Crișan pentru ce a reușit să facă. Au recunoscut că a fost eroare și că astfel de greșeli nu trebuie să mai fie repetate nicăieri în România. Au detașat alți trei magistrați la Horezu, iar pe hârtie, la ora actuală sunt cinci judecători, dar ultimii trimiși sunt la cursuri de perfecționare așa că muncesc tot doi. Între timp s-a schimbat și componența CSM, iar pe vechii membrii oricum nu îi va mai întreba nimeni de ce au semnat transferul Luminiței Petrescu. Magistrații spun că toate mutările au fost semnate când vechea echipă din conducere era pe final de mandat și că probabil, atunci, doar cine nu a vrut să plece nu a plecat. De cei rămași nu i-a păsat nimănui.
„În luna iunie am trecut printr-o tragedie. Nepoata mea, și ea grefieră la Costești, a murit într-un accident. Atunci au închis (judecătoria n.n.) și au pus afiș pe ușă că nu este nimeni” judecător Valentina Crișan
CSM a recunoscut că a fost o greşeală să lase Judecătoria Horezu cu un singur magistrat, a felicitat-o pe judecătoarea Valentina Crişan pentru munca depusă, dar nu a considerat necesar să stabilească cine a fost vinovat.