Europarlamentarul Monica Macovei a pierdut definitiv procesul cu AEP privind donaţiile primite în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014 prin sistemul electronic PayPal, potrivit hotărârii Tribunalului Bucureşti din 30 iunie.
"Instanţa a respins apelul Monicăi Macovei şi a admis în schimb pe cel al AEP, consecinţa acestei decizii fiind că europarlamentarul are de plătit peste 125.000 lei, reprezentând sume confiscate şi amendă, ca urmare a neregulilor înregistrate în privinţa fondurilor destinate campaniei electorale în calitate de candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2014", se arată într-un comunicat al AEP transmis vineri AGERPRES.
Europarlamentarul Monica Macovei anunţa în octombrie 2015 că a câştigat pe fond procesul cu AEP, instituţie care în anul 2014 i-a confiscat 291.415 lei din donaţiile primite în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, întrucât suma a fost transferată prin sistemul electronic PayPal, neacceptat în legislaţia românească.
"Campania mea electorală pentru prezidenţiale a adus o noutate pe scena politică în ceea ce priveşte finanţarea: am avut donaţii foarte mici, de 50 - 100 de lei, de la mulţi oameni, cetăţeni români. Instanţa de judecată a decis acum că AEP a greşit atunci când nu a ţinut seama de procedura sistemului PayPal, prin care s-au făcut donaţii mici, confiscând sumele care au fost primite legal şi transparent. Instanţa a anulat sancţiunea AEP", afirma Monica Macovei, la momentul respectiv.
Soluţia la care făcea referire Monica Macovei a fost admisă în parte la data de 2 octombrie de către Judecătoria sectorului 2, însă putea fi atacată cu apel.
Sursa: AGERPRES