x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Neînțelegeri la Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand face plângere penală împotriva ministrului Cercetării

Neînțelegeri la Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand face plângere penală împotriva ministrului Cercetării

15 Aug 2022   •   17:45
Neînțelegeri la Primăria Sectorului 1. Clotilde Armand face plângere penală împotriva ministrului Cercetării

Clotilde Armand vrea să depună plângere penală împotriva Ministrului Cercetării, Sebastian Burduja, pentru presiuni exercitate împotriva unor funcționari publici din Primăria Sectorului 1.

"Ministrul Cercetării şi al Digitalizării şi şeful PNL Sector 1 şi-a trimis apropiaţii să facă presiuni asupra funcţionarilor din cadrul direcţiei de urbanism şi împotriva Arhitectului Şef al Primăriei Sectorului 1. Liberalii şi-au trimis oamenii de încredere la ultima şedinţă a consiliului local, au hărţuit şi ameninţat public funcţionarii de la Urbanism, Juridic şi Secretariat General din cadrul Primăriei Sectorului 1. Acest departament a fost reorganizat în întregime de mine la începutul mandatului şi funcţionează impecabil. Nu mai merge cu combinaţiile unor dezvoltatori imobiliari care cumpărau bunăvoinţa funcţionarilor. Oprim orice şantier ilegal şi orice construcţie fără autorizaţie", spune Clotilde Armand.

Ea îi acuză pe Alexandru Pânişoară şi Alexandru Dumitrescu, reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Dreptul Urbanismului, că au cerut revocarea din funcţie a arhitectului şef al Sectorului 1.
"Sunt aceleaşi personaje cărora PNL Sector 1 le-a găsit sinecuri în companiile Primăriei Sectorului 3, după negocieri cu Robert Negoiţă, finul Gabrielei Firea. Să vă uitaţi ce declaraţii fac, în şedinţa consiliului local, Alexandru Pânişoară - fost membru PACT, prieten cu actualul ministru al Cercetării şi preşedinte al PNL Sector 1, fost partener cu acesta în compania Rise Consortium Partners - şi Alexandru Dumitrescu - membru PNL Sector 1 şi cel care mi-a contestat fără succes alegerea în funcţia de primar împreună cu primarul PSD. Miza lor era să rămână în funcţie Dan Tudorache, nu le-a ieşit. Pânişoară şi Dumitrescu au venit vineri la şedinţa Consiliului Local şi au cerut revocarea din funcţie a Arhitectului Şef, fiind încurajaţi făţiş de consilierii PNL, s-au remarcat prin derapaje verbale şi insulte," spune edilul.

Ea precizează că nemulțumirile consilierilor liberali privesc "mai multe regulamente şi norme care opresc haosul urbanistic" și acţiunile iniţiate împotriva unui bloc de 8 etaje, construit fără autorizaţie pe strada Heliului în Băneasa.
"Fac acum un anunţ public fără echivoc: am decis să depun plângere penală împotriva celor numiţi mai sus pentru presiunile făcute împotriva funcţionarilor publici din Primărie. Inclusiv împotriva Ministrului Cercetării. Aşa ceva este incalificabil. Nu ne intimidăm, mergem mai departe cu ceea ce avem de făcut şi protejăm funcţionarii hărţuiţi de cei care au alte interese", a explicat Armand.

Alexandru Pânişioară a spus la ședința Consiliului Local că arhitectul şef al Sectorului 1 nu mai deţine funcţia în mod legal, deoarece nu a promovat examenul pentru ocuparea postului, fiind numit prin decizie a primarului. 
"Doamna Buzdugan ocupă funcţia de Arhitect-Şef al Sectorului 1, cu caracter temporar, din 16.07.2021. De ce? În 30.03.2021 s-a organizat concurs pentru ocuparea funcţiei, la care a participat şi doamna Buzdugan. Din 4 candidaţi, 2 au fost respinşi din cauza dosarului de participare, iar ceilalţi doi, dintre care fiind şi doamna Buzdugan, nu au promovat, adică n-au luat '5'-ul, cum s-ar spune...
Nefiind ocupat postul prin concurs, că nimeni nu a promovat, doamna Clotilde a dat Dispoziţia nr. 2081/16.07.2021 prin care a numit în funcţie temporar pe doamna Buzdugan (care nu promovase concursul ????) Numirea s-a făcut până în decembrie 2021. La data de 27.12.2021, primarul a dat Dispoziţia nr. 4553 prin care a numit-o din nou pe doamna Buzdugan pentru ocuparea funcţiei pentru perioada 01.01.2022 - 30.06.2021", scrie Pânişoară, pe Facebook.

 

×