x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Escrocii fură identitatea avocaților pentru a păcăli clienții

O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Escrocii fură identitatea avocaților pentru a păcăli clienții

de Redacția Jurnalul    |    15 Apr 2025   •   14:30
O nouă înșelătorie pe WhatsApp. Escrocii fură identitatea avocaților pentru a păcăli clienții

Escrocii apelează acum la o nouă metodă de înșelăciune. Uniunea Națională a Barourilor din Romania (UNBR) avertizează asupra furtului de identitate al avocaților.

”Un nou caz recent semnalat vizează utilizarea fotografiei de profil și a prenumelui unui avocat pentru a crea un cont fals de WhatsApp, prin intermediul căruia au fost contactate persoane din cercul de cunoscuți al acestuia, cu solicitări de bani. După ce tentativa a fost descoperită, numărul de telefon utilizat a fost monitorizat, iar infractorul cibernetic a continuat să își schimbe identitatea, folosind succesiv imaginea altor trei persoane, dintre care una este, de asemenea, un coleg avocat.

În toate cazurile, autorii acestor fraude au folosit date publice disponibile online, precum fotografii de profil, prenume sau informații personale regăsite pe rețelele de socializare sau pe site-urile profesionale, pentru a crea conturi false credibile și a induce în eroare interlocutorii.

UNBR consideră acest tip de practici extrem de periculoase, întrucât afectează grav încrederea publicului în profesia de avocat și expune atât avocații, cât și cetățenii, unor riscuri serioase”, transmite UNBR.

Ce trebuie să faci

”Să nu dați curs solicitărilor de bani venite prin aplicații de mesagerie, fără o verificare directă și telefonică a identității persoanei.

Să raportați imediat orice tentativă suspectă atât către autoritățile competente (Poliție, DIICOT), cât și către UNBR sau baroul din care face parte colegul vizat

Avocații să verifice periodic dacă identitatea lor este folosită fraudulos în mediul online și să își informeze colegii în cazul apariției unor suspiciuni.

UNBR va continua să monitorizeze aceste cazuri și colaborează cu autoritățile în vederea identificării și tragerii la răspundere a celor implicați în astfel de fapte”, avertizează UNBR.

×