x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul General a preluat dosarul privind semnăturile de susţinere depuse de 8 candidați înscriși la alegerile prezidențiale

Parchetul General a preluat dosarul privind semnăturile de susţinere depuse de 8 candidați înscriși la alegerile prezidențiale

26 Sep 2019   •   17:25
Parchetul General a preluat dosarul privind semnăturile de susţinere depuse de 8 candidați înscriși la alegerile prezidențiale

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat, joi, că a preluat dosarul înregistrat ca urmare a denunţului formulat de Biroul Electoral Central (BEC) cu privire la candidaţii înscrişi la alegerile prezidenţiale care au depus semnături de susţinere ce "prezintă elemente de similitudine evidentă".

"Având în vedere complexitatea cauzei şi amploarea cercetărilor ce urmează a fi efectuate, urmând a fi verificată veridicitatea semnăturilor unui număr foarte mare de persoane ce domiciliază în localităţi situate în mai multe judeţe, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat în vederea supravegherii urmăririi penale dosarul privind denunţul formulat de Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României cu privire la împrejurarea că, pe listele de susţinători ale unor candidaţi, s-a constatat că un număr semnificativ de semnături, prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, prezintă elemente de similitudine evidentă, de natură a influenţa îndeplinirea condiţiei legale referitoare la numărul minim de susţinători de 200.000, prevăzut de art. 4 alin. 2, art. 27 alin. 2 lit c) din Legea nr. 370/2004", precizează PÎCCJ într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sursa citată informează că dosarul a fost înregistrat iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, marţi, că sesizează organele de urmărire penală cu privire la candidaţii înscrişi la alegerile prezidenţiale care au depus semnături de susţinere ce "prezintă elemente de similitudine evidentă".

Este vorba despre Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni), Cătălin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănaşu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Păunescu (candidat independent), a comunicat, marţi seară, BEC.

"Membrii Biroului Electoral Central au înţeles să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la verificarea împrejurărilor de fapt care au stat la baza constatărilor menţionate în cuprinsul deciziilor Biroului Electoral Central indicate anterior", precizează BEC, care invocă dispoziţii din legea pentru alegerea preşedintelui, hotărâri ale Curţii Constituţionale şi prevederi din Codul penal.

AGERPRES

×