x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parteneriatul Stanciu-DNA, defectat în CSM

Parteneriatul Stanciu-DNA, defectat în CSM

de Dan Constantin    |    03 Noi 2016   •   12:00
Parteneriatul Stanciu-DNA, defectat în CSM
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Când Stanciu Livia afirma ca angajament solemn că este partenera DNA, relația cu procurorii anticorupție incumba și un interes personal - procesul cu Mariana Rarinca. În februarie 2015, la adunarea de bilanț a DNA, Stanciu Livia, din poziția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, adresa gazdei, Codruța Kovesi, un apel-avertisment: ,,Avem cu toții datoria să nu ne permitem să facem vreo greșeală. Orice greșeală va fi speculată de cei care mai cred că se pot situa deasupra legii”. După câteva luni, pe 21 mai, se produce ,,greșeala”: instanța Curții de Apel București o achită pe Mariana Rarinca. Împotriva judecătorilor care au comis ,,blasfemia” pornește mecanismul infernal al represiunii. Acestia s-au aflat sub o presiune greu de imaginat un an și jumătate, până la 31 octombrie 2016, când CSM a hotărât cu vot majoritar să respingă acțiunile disciplinare la adresa celor doi magistrați.

Iată filmul luptei care arată cât de greu își câștigă dreptatea chiar și judecătorii.

Mașina de propagandă a sistemului îi împroașcă la comandă pe cei doi magistrați - Risantea Găgescu și Damian Dolache - imediat după ce au decis ca Rarinca să fie scoasă de sub sancțiunea candamnării pronunțate de Tribunalul București. Talpalargă insinuează în Hotnews că ceva nu a fost în regulă la Curtea de Apel; pentru Nașul, cei doi sunt ,,cozi de topor, instrumente perfecte”, iar Gerguț îi proclamă drept ,,slugile sistemului judiciar”. Astfel pregătit terenul, urmează acțiunile instituțiilor abilitate să corecteze ,,greșeala”. În 24 iunie 2015, DNA declanșează contestația în anulare pentru a desființa sentința de achitare a Marianei Rarinca. Procurorii anticorupție reclamă în instanță lipsa de imparțialitate a judecătorilor, cu ținta principală pe Risantea Găgescu. Procesul doamnei Rarinca se reia; pentru a-i da satisfacție Liviei Stanciu, o hotărâre penibilă, după o procedură dirijată, reconfirmă sancțiunea de la Tribunal.

Abateri disciplinare inventate

Inspecția Judiciară pornește în 29 octombrie 2015 procedura disciplinară, cu acuze grave puse în cârca ,,greșiților”. ,,Expresii inadecvate în cuprinsul deciziei de achitare, motivare vădit contrară raționamentului juridic care afectează prestigiul justiției și demnitatea funcției” sunt cuprinse în acțiunea formulată împotriva magistraților Găgescu și Dolache. Numeroase sedințe ale Secției pentru judecători în materie disciplinară dezbat cazul. Găgescu mai are de suportat în plus o procedură disciplinară pornită de IS de la o ziaristă cu sarcini în acțiunea ,,reparați onoarea Liviei Stanciu”.

Tresărire de orgoliu a unui CSM

Pentru cei care știau miza judecății din CSM, șansele celor doi magistrați să iasă nesancționați din încleștarea cu sistemul binomului erau infime. Minunea s-a produs însă: CSM A HOTĂRÂT CU MAJORITATE SĂ RESPINGĂ ACȚIUNEA DISCIPLINARĂ formulată de Inspecția Judiciară împotriva doamnei Găgescu Risantea și a domnului Dolache Damian. CSM a admis și cererea de intervenție a Asociației Magistraților din România în interesul celor doi judecători.

Propagandiștii sistemului, năuciți de ,,defecțiunea” din CSM, nu au scos niciun cuvânt despre hotărârea Secției de judecători. Ce se întâmplă cu cei 40 de magistrați care au condamnat-o pe Rarinca, ținută și în arest 180 de zile? Așteaptă noi instrucțiuni!

Livia Stanciu a reușit să câștige după jonglerii juridice procesul cu Rarinca. Nu au reușit însă și pedepsirea în CSM a judecătorilor care au avut tăria să dea un verdict favorabil Marianei Rarinca

 

×