x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții DNA la Poliția de Frontieră Constanța, Biroul vamal și Căpitănia Portului într-un dosar de mită

Percheziții DNA la Poliția de Frontieră Constanța, Biroul vamal și Căpitănia Portului într-un dosar de mită

05 Oct 2016   •   09:07
Percheziții DNA la Poliția de Frontieră Constanța, Biroul vamal și Căpitănia Portului într-un dosar de mită
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Procurorii DNA efectuează, miercuri dimineață, mai multe percheziții la sediile Poliției de Frontieră Constanța, Biroului vamal și Căpităniei Portului într-un dosar de mită, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit acestora, se fac 11 percheziții, inclusiv la persoane fizice, lucrători vamali și polițiști de frontieră, dar și la Cabinetul medico-santiar de frontieră și vaccinări internaționale, Biroul vamal de frontieră, Căpitănia zonală, Poliția de frontieră Constanța.

Aceleași surse susțin că faptele vizează mită primită de funcționari cu ocazia controlării navelor.

×