x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii în Călăraşi într-un dosar de furt de argint industrial

Percheziţii în Călăraşi într-un dosar de furt de argint industrial

08 Noi 2016   •   08:51
Percheziţii în Călăraşi într-un dosar de furt de argint industrial
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Poliţiştii din Călăraşi efectuează marţi dimineaţă nouă percheziţii domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect săvârşirea de furturi de argint industrial, în valoare de 90.000 de lei, dintr-o firmă specializată în producţia de sticlă, informează IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, marţi, poliţişti de la IPJ Călăraşi descind la locuinţe din localităţile Roseţi, Unirea şi Călăraşi, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat.

"Din cercetări a reieşit că, în luna septembrie, persoanele în cauză, angajate ale societăţii, ar fi sustras aproximativ 38 de kilograme de argint industrial dintr-o societate comercială specializată în producţia sticlei. Prejudiciul estimat este de 90.000 de lei", precizează sursa citată.

Vor fi puse în aplicare nouă mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispuse măsurile legale.

×