x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Polițiștii l-au ridicat pe Sorin Ovidiu Vîntu și l-au dus la Penitenciarul Rahova

Polițiștii l-au ridicat pe Sorin Ovidiu Vîntu și l-au dus la Penitenciarul Rahova

22 Iul 2016   •   17:05
Polițiștii l-au ridicat pe Sorin Ovidiu Vîntu și l-au dus la Penitenciarul Rahova

Poliţiştii ilfoveni l-au ridicat vineri pe Sorin Ovidiu Vîntu de la locuinţa sa din comuna Corbeanca, urmând ca omul de afaceri să fie dus la Penitenciarul Rahova, scrie agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al IPJ Ilfov, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, după ce acesta a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani şi două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice.

În acelaşi dosar, sindicalistul Liviu Luca a primit şase ani închisoare tot cu executare, iar omul de afaceri Octavian Ţurcan (un apropiat al lui Vîntu) a fost condamnat la 5 ani şi 10 luni închisoare.

Condamnări au primit şi foşti membri ai conducerii Petromservice: Gheorghe Şupeală - 6 ani, Zizi Anagnastopol - 3 ani şi 6 luni, Ioan Bohâlţeanu - 4 ani, Sorin Mihai - 3 ani, Bogdan Radu Negrutzi - 4 ani, Rino Raichovich Graziano - 3 ani şi 6 luni, Mihai Viorel Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Răzvan Florin Râmboacă - 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Daniela Braşoveanu - 1 an cu suspendare.

×