x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Victor Ponta, la DNA Ploieşti, ca martor în noul dosar al lui Sebastian Ghiţă

Victor Ponta, la DNA Ploieşti, ca martor în noul dosar al lui Sebastian Ghiţă

04 Apr 2016   •   10:01
Victor Ponta, la DNA Ploieşti, ca martor în noul dosar al lui Sebastian Ghiţă

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Ploieşti, el fiind citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul în care deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, suma fiind stabilită la 13 milioane de euro, au declarat surse judiciare.


În acest dosar, Ghiţă este acuzat de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis.

De asemenea, în aceeaşi speţă sunt urmăriţi penal fostul procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Aurelian Mihăilă, pus sub control judiciar, iar în stare de arest preventiv sunt cercetaţi fostul subsecretar de stat în MAI, Viorel Dosaru, fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: Victor Ponta dna ploiesti sebastian ghita