x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ponta: Ştiam în mod direct că se falsifică probe la DNA Ploieşti

Ponta: Ştiam în mod direct că se falsifică probe la DNA Ploieşti

18 Feb 2018   •   08:14
Ponta: Ştiam în mod direct că se falsifică probe la DNA Ploieşti

Fostul premier Victor Ponta afirma că ştia că se falsifică probe la DNA Ploieşti, însă nu putea demonstra public, prima dată aflând cand a fost anchetat cumnatul său de către procurorul Mircea Negulescu, iar apoi, în mod direct, în dosarul Tony Blair.

 

"Eu ştiam de faptul că s-au falsificat şi se falsifică probe la DNA Ploieşti. Ştiam în mod direct, dar nu aveam capacitatea de a demonstra în public. Faptul că s-a demonstrat public acest lucru este, într-adevăr, o chestiune importantă, esenţială. A doua chestiune, mai importantă, este că nu se întâmplă nimic. Degeaba sunt probe, degeaba se arată lucruri care în orice ţară cu stat de drept sau fără stat de drept ar fi ieşit un scandal - şi pe vremea lui Ceauşescu se întâmpla ceva: îi lua Ceauşescu, îi dădea afară, îi muta, le făcea ceva - la noi, pe lângă faptul că se falsifică probe (...) nu se întâmplă absolut nimic. Cred că, până la urmă, atmosfera în România va fi mai rea după aceste dezvăluiri decât mai bună. Oamenii văd ce se întâmplă şi degeaba: nu se întâmplă absolut nimic", a spus Ponta la un post de televiziune.

Fostul premier a spus că prima dată a aflat despre falsificarea probelor atunci când cumnatul său a fost anchetat de procurorul Mircea Negulescu. "Am venit acasă din vizita din SUA şi cumnatul meu, timp de vreo două săptămâni, era scos de procurorul Portocală care îi spunea "zii că ţi-a dat Ponta contract", "Nu mi-a dat, domne, Ponta contract". După a zecea oară, cumnatul meu a zis: "Domne, dar nu avea cum să îmi dea Ponta, că era în 2011 contractul şi Ponta e din 2012 prim-ministru", a arătat Ponta.

Acesta adăugat că a văzut apoi, "în mod direct", cum se falsifică probe "în faimosul dosar Tony Blair", despre care susţine că "a apărut cu un singur scop - politic": de a nu candida el şi Sebastian Ghiţă la alegerile parlamentare. "Sigur că m-am dus cu avocatul să văd ce este în dosar şi nu era absolut nicio probă care să aibă....era un singur martor sub identitate protejată care spunea că ştie el că Ponta l-a ameninţat pe Ghiţă că....Am zis "Domne, nu vă supăraţi, mi-e greu să mă apăr de unul pe care nu îl cunosc. Şi totuşi relaţia mea cu Sebastian Ghiţă nu era să îl ameninţ să dea nişte bani. Eram prieteni de familie, ne făceam vacanţe împreună, e aberant ceea ce susţineţi. Domne, dar cine e martorul ăsta care ştia el?". Ca să aflu săptămâna asta că martorul respectiv era Vlad Cosma, un om pe care cred că nici nu îl cunoşteam în 2012. Cred că nu ştie Vlad Cosma cine e Tony Blair şi a şi spus că a dat o declaraţie falsă, că i-a zis Portocală că îl ajută în dosar. Deci îmi e clar că acea declaraţie era singura probă. Dar nu doar mie mi-e clar: trei judecători de la ÎCCJ au judecat interdicţiile stabilite de către Portocală şi toţi trei s-au pronunţat în sensul în care nu există acolo nicio probă", a mai spus Ponta. AGERPRES

×