Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, susține că este „o tăcere asurzitoare” la CSM după decizia CEDO în cazului fostului procuror-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. El a spus că nu e cazul „să transformăm CSM într-o inchiziție la adresa CSM”.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justției, Cătălin Predoiu a spus, la ședința CSM de joi, că acest caz, în care CEDO a stabilit că unui înalt fost magistrat i-au fost încălcate drepturile fundamentale, ar merita „o discuție mai pe larg”.
„În egală măsură, am toată empatia pentru orice persoană nedreptățită în procese civile sau penale. Legea română oferă căi procedurale pentru constatarea acestor încălcări și repararea prejudiciilor. Iar dacă sistemul judiciar român nu reușește, există și CEDO, mulți cetățeni au făcut apel la CEDO. Inclusiv recent, CEDO a dat câștig de cauza fostului Procuror Șef DNA. Subiectul ar merita o discuție mai pe larg. E o tăcere asurzitoare în CSM despre faptul că unui înalt fost magistrat i-au fost călcate în picioare drepturi fundamentale, așa cum a statuat CEDO. E o tăcere care spune multe”, a spus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.
Acesta a mai spus că a constatat o adevărată ostilitate la adresa DNA.
„Eu am constatat de-a lungul timpului că este vorba de o adevărată ostilitate instituțională la adresa DNA. Și mă întreb ce-a deranjat, în general, la DNA în unele cercuri societale, faptul că a înregistrat și achitări, așa cum înregistrează orice parchet din lume sau faptul că de multe ori a lovit în plin centre organizate de corupție”, a mai spus Predoiu, care a precizat că nu este cazul „să transformăm CSM într-o inchiziție la adresa DNA, o instituție care, cu plusuri și cu minusuri, ca orice instituție, a dat lovituri serioase corupției din societate, a adus servicii societății și cetățenilor, dovadă că ani de zile DNA s-a aflat în vârful încrederii publicului în instituții, acolo unde ar trebui să ajungă și CSM cândva”.
Judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului au ajuns la concluzia că demiterea Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA a fost abuzivă și că fosta şefă a DNA nu a avut cum să conteste decizia.