x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Prejudiciu de peste 2 milioane de lei descoperit de ANAF în comerțul cu legume și fructe din Buzău

Prejudiciu de peste 2 milioane de lei descoperit de ANAF în comerțul cu legume și fructe din Buzău

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2025   •   11:42
Prejudiciu de peste 2 milioane de lei descoperit de ANAF în comerțul cu legume și fructe din Buzău

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei în urma unui control efectuat la o firmă din județul Buzău, activă în domeniul comerțului cu legume și fructe.

Potrivit unui comunicat transmis luni de ANAF, verificările au vizat perioada decembrie 2023 – septembrie 2024, fiind analizat modul în care operatorul economic și-a înregistrat veniturile și a declarat obligațiile fiscale.

În urma controlului, autoritățile au stabilit implicații fiscale de 235.242 lei – reprezentând impozit pe veniturile din dividende și din alte surse și, un prejudiciu din neînregistrarea în contabilitate și nedeclararea veniturilor, incluzând TVA și impozit pe profit, de 1.945.040 lei

DGAF a anunțat că va sesiza organele de cercetare penală și va lua măsuri suplimentare pentru recuperarea prejudiciului identificat.

„Aceste rezultate subliniază angajamentul DGAF de a combate fraudele fiscale și de a asigura o concurență corectă pe piața din România”, se arată în comunicatul ANAF.

Cazul vine într-un context în care autoritățile fiscale își intensifică acțiunile de control în sectoarele considerate vulnerabile, cum este cel al comerțului cu produse agroalimentare, unde se înregistrează frecvent evaziune fiscală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: prejudiciu anaf comerţ legume fructe