x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie PROCESE „Camelia Bogdan”, la CEDO

PROCESE „Camelia Bogdan”, la CEDO

de Dan Constantin    |    08 Iun 2017   •   11:28
PROCESE „Camelia Bogdan”, la CEDO

Încă un proces cu hibe majore judecat de Bogdan Camelia pune sistemul de justiție din România sub analiza Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Cauza este desprinsă dintr-un dosar încăput pe mâna completului Curții de Apel Bucureșți format de judecătorii Bogdan Camelia și Mihalcea Mihai Alexandru. În cei patru ani de la instalarea lor în tandem la CA, la 1 iunie 2014, ei au deja faima ,,completului negru”. Mihalcea a rămas singurel după ce Bogdan a fost exclusă din magistratură. Ei se reunesc însă la Strasbourg, unde magistrații CEDO au admis cererea nr. 60858/15 care formează startul în procesul Alexandru Marian Iancu împotriva României. Juridice.ro prezintă, în redactarea dr. Mihaela Mazilu-Babei și traducerea Valeriei Bălănel, cauza pendinte Marian Iancu, rezumată juridic sub titlul ,,Cerere de abținere respinsă, participare la judecarea unei cauze similare, posibilă lipsă de imparțialitate (printre altele)”.

Marian Iancu, născut în 1965, se află în prezent în închisoarea Rahova, unde execută o condamnare de 13 ani și opt luni, sentință dată de Tribunalul București pentru mai multe infracțiuni - spălare de bani,complicitate la fraudă, înființare grup infracțional organizat. La 20 mai 2015, Curtea de Apel admite cererea unui coinculpat care pune la îndoială imparțialitatea completului de recurs, din care făcea parte Bogdan Camelia. Instanța a susținut că există suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătoarei B.C., care îi condamnase definitiv pe aceiași inculpați într-un caz anterior, în 14 octombrie 2014. Dosarul este repartizat aleatoriu altui complet condus de, ghinion, judecătorul Mihalcea Mihai Alexandru. Așadar, inculpații scapă de Bogdan Camelia, dar dau de ,,fratele ei de cruce”, plasat acum în alt complet. Duetul B.C.+M.M.A. pronunțase condamnarea din 14 octombrie 2014. M.M.A. face o cerere de abținere deoarece fusese coleg de complet cu C.B., dar cererea este respinsă. Iancu strigă în ședință situația absurdă, dar este scos din sală pentru sfidarea Curții și ținut în subsol zece ore în picioare, fără a primi apă sau mâncare. CEDO întreabă statul român dacă la recurs reclamantul a fost judecat de un complet care a asigurat ,,condițiile unui tribunal imparțial”.

 

×
Subiecte în articol: procese camelia bogdan cedo