Un procuror argeșean reclamă condițiile în care lucrează polițiștii. Antonia Diaconu, magistrat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești spune că angajații Ministerului de Interne își plătesc singuri benzina pentru intervenții cu mașini, care oricum sunt pericole pe roți, au arme vechi, neperformante, și birouri pe care le aseamănă cu spațiile de detenție ale Poliției. Totodată, procurorul declară, într-o postare publică pe un cont de socializare, și faptul că există corupție în sistem.
Zeci de polițiști i-au mulțumit pentru postare
„Polițiștii, și credeți-mă, îi cunosc, sunt colegii mei și lucrez cu ei zi de zi, nu au hârtie de scris, pixuri, au birouri mici, aglomerate, condiții de zece ori mai rele ca cele din centrele de detenție ale Inspectoratelor de Poliție, își plătesc benzina singuri, conduc niște autoturisme în care nu a mai investit nimeni de ani de zile și sunt niște pericole pe roți, au arme proaste, neperformante, vechi, oricând îi sun, zi sau noapte, sunt prezenți, sunt prima interfață cu infractorii, noi fiind a doua, fac consiliere psihologică cu persoanele vătămate, lucrează noaptea, dacă e nevoie și a doua zi. Un dosar cu măsură preventivă trebuie făcut în 24 de ore și oamenii nu fac infracțiuni doar de luni până vineri de la 8 la 16. Se bucură și se întristează împreună cu procurorul de reușita unui dosar și lucrează cot la cot cu noi, doar că pe salarii mai mici. Unii îmi sunt acum colegi judecători și procurori și chiar unii foarte buni, dar nu sunt apărați de lege și de aceea câteodată ezită să fie atât de fermi pe cât ar trebui, dar în majoritatea cazurilor sunt dedicați meseriei.” spune Antonia Diaconu, revoltată de faptul că un polițist a plătit cu viața pentru o acțiune organizată defectuos, așa cum a declarat chiar șeful Poliției Române.
Iar cele scrise de magistrat au fost confirmate de mai mulți agenți de poliție prin comentarii la postare. Chiar și faptul că sistemul judiciar este corupt, iar pentru asta sunt acuzate, în mare parte, sindicatele. „Unii vorbesc de polițiști corupți si își etalează toate problemele adevărate sau nu. Eu nu zic că nu există corupție în poliție. Există, ca în orice alt domeniu, dar nu despre asta e vorba azi. Oamenii ăștia vă asigură liniștea, așa, cu toate sacrificiile și neajunsurile. Și datorită lor România e o țară sigură. Sigur că mai sunt probleme, gândiți-vă cum ar fi, dacă totul ar fi perfect? Dacă ar fi instruiți mai bine, dotați mai bine, dacă ar avea legi mai bune, dacă promovările în sistem s-ar face pe criterii de profesionalism?”, mai spune procurorul.
Procuror Antonia Diaconu: Situația precară a dotărilor polițiștilor este de natura a crea mari probleme în asigurarea liniștii și ordinii publice, dar și în înfăptuirea justiției.
Magistratul argeșean care a criticat dur condițiile în care lucrează polițiștii, a explicat pentru Jurnalul de unde a pornit revolta și de ce a ales să facă publice aceste lucruri. Faptul că polițiștii nu au dotări s-a văzut la Timișoara, iar tragedia s-ar putea repeta oriunde. “Polițiștii de ordine publică nu sunt instruiți, nu sunt dotați, iar cei de poliție judiciară sunt puțini, lucrează în condiții greu de închipuit, au munți de dosare, iar pe lângă lucrul în dosarele penale, mai au și multe atribuiții administrative. O soluție ideală pentru toată lumea, ar fi trecerea poliției judiciare la Parchet și dotarea și instruirea (fizică și legislativă) a polițistilor de ordine publica.” Magistratul mai spune că polițiștii nu sunt atât de bine plătiți cum se spune. „Salariile nu sunt nici pe departe atât de mari pe cât se crede. Dar repet, ar fi importantă trecerea poliției judiciare la Parchet. Soluție pentru care Ministerul Public a pledat mereu, dar șefii din poliției s-au cam opus.”