x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorii cer urmărire penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Procurorii cer urmărire penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

02 Apr 2018   •   13:37
Procurorii cer urmărire penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, informează PÎCCJ.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev.de art.439 alin.(1) lit.a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, faţă de: Iliescu Ion, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22-27 decembrie 1989; Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr.1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22-31 decembrie 1989; Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada în perioada 22-31 decembrie 1989", se arată într-un comunicat al Parchetului General. 

Solicitarea procurorului general se întemeiază pe prevederile constituţionale şi legale (art. 109 alin. 2 din Constituţia României, respectiv art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999), precum şi pe decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, se menţionează în comunicat. 

AGERPRES

×