x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Procurorul Florentina Mirică cere CSM încetarea activităţii la DNA

Procurorul Florentina Mirică cere CSM încetarea activităţii la DNA

26 Noi 2018   •   08:51
Procurorul Florentina Mirică cere CSM încetarea activităţii la DNA

Procurorul Florentina Mirică solicită Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi continuarea acesteia la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.


Pe ordinea de zi de luni a Secţiei se află Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind cererea Florentinei Mirică de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe 24 octombrie, Secţia pentru procurori a CSM a constatat încetarea delegării procurorilor Florentina Mirică din funcţia de conducere deţinută în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încetarea de drept a delegării în funcţia de procuror şef al Serviciului de combatere a corupţiei în justiţie din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei a Direcţiei Naţionale Anticorupţie a Florentinei Mirică, procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - nivel central, începând cu data de 23 octombrie", se arată în minuta deciziei.

În luna iunie, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM respingea acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Florentinei Mirică.

Acţiunea disciplinară fusese formulată pentru săvârşirea abaterii prevăzute de articolul 99 lit.era j) din Legea 303/2004 - "nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii".

Acţiunea disciplinară în care a fost vizată Florentina Mirică a fost începută în anul 2016.

Aceasta a fost însoţită în mai multe rânduri la audierile de la CSM de fostul procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Eu am venit astăzi doar să o susţin pe colega noastră, este vorba de o cercetare disciplinară, în dosarul în care a fost investigat fostul ministru de Interne Oprea Gabriel, fostul ministru de Interne Tobă şi fostul şef al Direcţiei de Informaţie şi Protecţie a MAI. Am venit doar să îmi susţin colega", declara fosta şefă a DNA. AGERPRES

×
Subiecte în articol: florentina mirica