x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie PSD cere ca și parlamentarii confirmați cu COVID-19 să poată vota moțiunea de cenzură

PSD cere ca și parlamentarii confirmați cu COVID-19 să poată vota moțiunea de cenzură

04 Oct 2021   •   13:05
PSD cere ca și parlamentarii confirmați cu COVID-19 să poată vota moțiunea de cenzură

Președinții celor două camere ale Parlamentului trebuie să identifice soluții pentru ca toți parlamentarii să poată să-și exprime votul la moțiunea de cenzură, inclusiv cei confirmați cu COVID-19, cere prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

„Cei 157 de parlamentari ai PSD vor vota la vedere. Îi invităm și pe cei de la AUR și USR să-și asume acest vot de blam la adresa lui Cîțu și acoliților lui. Solicităm președinților celor două camere, Anca Dragu și Ludovic Orban - mă gândesc că până mâine mai e președinte, să identifice soluții pentru ca toți parlamentarii, indiferent de formațiunea politică, să poată să-și exprime votul. Suntem în plin val patru, cu peste 10.000 de cazuri zilnic și în cazul în care apar suspiciuni trebuie să existe o variantă legală ca orice vot să fie exprimat”, spune prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.

El precizează că PSD are deja un parlamentar confirmat cu COVID-19.

Grindeanu spune că, la votul de marți, „singurul element de incertitudine este USR”.

„USR a refuzat să asiste la citirea moțiunii de cenzură și este dispus să revină la guvernare daă PNL renunță la Cîțu. Ei nu vor să dea jos Guvernul Cîțu pentru că a guvernat prost, ci pentru că s-au certat cu Cîțu, adică pentru orgoliile lor politice”, conchide Sorin Grindeanu.

PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor și penalilor. Jos Guvernul Cîțu”, care va fi dezbtută și votată în ședința de marți a plenului reunit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorin grindeanu