x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Război total Kovesi - Toader pe tema anchetării HG-urilor

Război total Kovesi - Toader pe tema anchetării HG-urilor

de Ion Alexandru    |    27 Sep 2017   •   08:59
Război total Kovesi - Toader pe tema anchetării HG-urilor

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a intrat, ieri, în conflict deschis cu Laura Codruța Kovesi, după ce a declarat că verificarea legalității unei hotărâri de Guvern poate fi făcută doar de instanța de contencios administrativ, nu de către un procuror. DNA a anunțat că a sesizat CSM în legătură cu aceste afirmații, pe care le consideră “o imixtiune” într-un dosar penal aflat în lucru. Parchetul lui Kovesi susține, într-un comunicat de presă, că ÎCCJ a tranșat acest lucru într-o decizie, din 2014. Din documentul indicat de DNA, însă, rezultă că ancheta nu a vizat adoptarea unui HG, ci încălcarea atribuţiilor de serviciu de către un fost ministru.

“Hotărârile de Guvern sunt acte normative infralegale (…). Ele pot crea suspiciuni privind legalitatea. În această ipoteză, verificarea legalității actelor normative infralegale se realizează de către instanța de contencios administrativ. Prin urmare, în opinia mea, legalitatea unei Hotărâri de Guvern nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ”, a declarat, ieri, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Imediat, DNA a ieșit cu un comunicat de presă în care a anunțat că declarațiile ministrului Justiției reprezintă o formă de imixtune în activitatea procurorilor și că a sesizat CSM, “deoarece aceste afirmații sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar”. DNA consideră afirmațiile lui Toader ca fiind lipsite de responsabilitate și de deontologie profesională.

În susținerea acestui punct de vedere, DNA invocă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat problema dreptului procurorului de a investiga o hotărâre de Guvern, prin Decizia Penală nr. 13/2014 a Completului de 5 judecători “prin care s-a stabilit că fapta ministrului care promovează o hotărâre de Guvern având ca obiect trecerea în mod ilegal a unui imobil din domeniul public al statului într-o altă formă de proprietate publică, producând un avantaj patrimonial unei societăți comerciale, constituie abuz în serviciu”.

Ce a decis, de fapt, ÎCCJ

Ceea ce invocă DNA este o decizie a ÎCCJ din dosarul “Poșta Română”, în care au fost trimiși în judecată și condamnați fostul ministru al Comunicațiilor, Zsolt Nagy, și alții. În fapt, studiind acest document invocat de DNA, aflăm că procurorii nu au verificat oportunitatea emiterii HG 377/2007, prin care un imobil a fost trecut în proprietatea privată a statului și, ulterior, închiriat unei firme private, ci faptul că iniţiatorul acestui act normativ a încălcat atribuțiile de serviciu. Mai exact, Zsolt Nagy a fost pus sub acuzare pentru faptul că a omis înregistrarea notei de fundamentare a acestei hotărâri de Guvern și că nu a transmis proiectul hotărârii spre examinare la direcția de specialitate din Ministerul Comunicațiilor.

Potrivit unor surse, Guvernul Tudose, prin Ministerul Justiției, lucra, ieri după-amiază, la textul unei sesizări care urmează să fie înaintată Curții Constituționale, aceasta din urmă trebuind să se pronunță dacă DNA a încălcat, din nou, Constituția, în momentul punerii sub acuzare a unor membri ai Guvernului pentru adoptarea unor acte normative, ca și în cazul OUG 13. CCR a stabilit, deja, prin Hotărârea nr. 68/2017, că procurorii au încălcat prevederile constituționale anchetând modul în care Guvernul a adoptat respectiva ordonanță de urgență.

În timp ce DNA sesizează CSM în legătură cu afirmațiile ministrului Tudorel Toader, Guvernul urmează să sesizeze CCR în legătură cu faptul că procurorii anchetează oportunitatea emiterii unui HG.

Afacerea “Belina” acutizează relațiile, și așa precare, dintre Ministerul Justiției și instituția condusă de Laura Kovesi. Atacuri reciproce aruncate prin intermediul presei.

×
Subiecte în articol: tudorel toader laura codruta kovesi