x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie S-a spart balul denunțătorilor la DNA

S-a spart balul denunțătorilor la DNA

de Dan Constantin    |    06 Iul 2017   •   13:30
S-a spart balul denunțătorilor la DNA
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Instituția denunțătorului primește o lovitură în plexul solar care, în box, pune capăt meciului prin îngenuncherea adversarului. Curtea de Apel București a admis plângerea formulată de Horia Simu împotriva unei soluții de clasare dispuse anterior de procurorii DNA. În speța respectivă, Horia Simu reclama că un grup de complici din afacerea cu drepturi litigioase și retrocedări ale unor terenuri la Constanța fuseseră făcuți scăpați de procurorii DNA. Horia Simu dezvăluie că ,,partenerii” din afacere, după ce și-au luat ,,drepturile”, au devenit denunțători în dosar, ceea ce le-a asigurat scoaterea din cauză. Cine sunt denunțătorii care și-au pierdut imunitatea și vor fi anchetați tot de DNA?

Procurorul Popovici, șef secție DNA, clasase în 5 septembrie 2016 plângerea lui Horia Simu împotriva numiților Moldoveanu Daniel Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian Gabriel, Niculae Aurel, Birișiu Ionuț, Adrian Thiess, Cocoș Dorin și Cocoș Alin. Prin decizia definitivă a CA București din 3 iulie 2017, cauza este trimisă la DNA pentru începerea urmăririi penale a celor menționați cu privire la complicitate la infracțiunea de dare de mită. Hotărârea instanței a fost anunțată după 6 (șase) amânări.

Personajul principal al noului ,,lot” care întregește numărul celor implicați în dosarele ANRP este Moldoveanu Daniel, fost șef al Comunității Naționale de Informații, consilier de stat la Cotroceni în mandatele lui Băsescu Traian. Horia Simu declară că Moldoveanu l-a contactat și l-a asigurat că-i poate rezolva cererea de retrocedare a terenului din Constanța.

Imunitate cu voie de la stăpânire

Rechizitoriul DNA, deși cuprinde toate elementele pentru a inculpa toți participanții la operațiune, i-a tratat cu blândețe pe cei apropiați de instituțiile de forță sau aveau sprijin politic. Povestea începe în 2009 când Horia Simu și Adrian Thiess cumpără cu 700.000 de euro drepturile litigioase ale terenului din zona extravilană a Constanței. Grupul care l-a sprijinit pe Simu să-și valorifice drepturile litigioase își negociază la sânge procentele din sumele ce urmau să fie primite de la ANRP. Simu oferă 25 la sută din despăgubire celor care pun umărul la avizarea favorabilă a cererii. Cercul este format din Birișiu, Moldoveanu, Sterian, Nicolae, Surdu, Cocoș. Avocatul lui Simu, Buliga-Neagu Alecsandru, nu apare în rechizitoriu, având calitate de denunțător protejat; el era plătit  separat, prin comision de succes. Între ei se împart în 2011 o primă tranșă de 3,59 milioane de lei din ,,bursa” negociată la o cârciumă de lângă Grădina Icoanei. Birișiu ia banii pentru că a acceptat să fie paravan în acte. Moldoveanu își pune și el o taxă de 30 la sută pentru că a obținut sprijinul Crinuței Dumitrean, șefa ANRP. Sterian ia partea leului, 45 la sută, pentru mijlocirea legăturii cu șefa ANRP.

Mecanismul şpăgilor funcționa UNS

Crinuța Dumitrean și-a negociat separat drepturile, cerând, conform procurorilor, 400.000 de euro. I-ar fi primit în 2 august, într-o zonă securizată, în biroul șefului RAPPS, Surdu Georgian Gabriel. Banii erau oferiți într-o pungă cadou! Aurel Nicolae lua și el 40.000 de euro, iar Dorin Cocoș și Gabriel Surdu, gazda pentru primirea mitei, câte 419.000 de euro. Banii erau din tranșa de acțiuni Proprietatea, valorificate pe piața bursieră în 30 iunie 2011 și transformate în 1,278 milioane de euro în 1 iulie 2011. Toți participanții la operațiune au dat denunțuri, unii scăpându-și pielea. Pentru un timp.

Regele informațiilor, dat în primire de Regele retrocedărilor frauduloase. Băsescu vrea să iasă din scandal spunând că doi șmecheri se reclamă între ei

 

×