Magistratul care judecă procesul civil al lui Puiu Popoviciu acuză Ministerul Justiţiei că nu-şi face treaba şi că nu a comunicat adresa omului de afaceri din Marea Britanie. Judecătorul spune că din această cauză Popoviciu nu a putut fi citat.
Procurorii încearcă să găsească soluţii pentru recuperarea prejudiciului de 620 de milioane de lei din dosarul Ferma Băneasa în care omul de afaceri a fost condamnat la șapte ani de închisoare.
Judecătorii au decis să nu se pronunţe pe latura civilă a acestui dosar, adică în privinţa recuperării prejudiciului de peste 620 de milioane de lei.
Procurorii spun că, în perioada 2000-2004, o serie de înţelegeri, cel puţin îndoielnice, între Puiu Popoviciu şi Ioan Niculae Alecu, pe atunci rector al universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, au făcut ca un teren de 224 de hectare să fie cumpărat la un preţ de nimic de către o companie controlată de omul de afaceri. Terenul a fost vândut cu un dolar metrul pătrat, în timp ce preţul pieţei era de cel puţin 150 de euro metrul pătrat, spun procurorii.
Sursa: Antena 3