Deputatul Sebastian Ghiţă a venit, joi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, el spunând că a fost ”convocat” de către procurori şi că nu ştie ce vor să facă aceştia.
Sebastian Ghiţă a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 15.00.
Întrebat dacă se aşteaptă ca procurorii DNA să-l pună sub control judiciar în noul dosar - al patrulea - în care a fost începută urmărirea penală împotriva sa, el a răspuns: ”Nu ştiu ce vor să facă domnii procurori”.
De asemenea, întrebat ce părere are despre faptul că Inspecţia Judiciară a fost sesizată de CSM în urma declaraţiile făcute, miercuri, de Ghiţă în plenul Parlamentului, el a spus că sunt multe de lucruri pe care cele două instituţii le au de discutat şi că şi el are multe de spus în această privinţă.
”Sunt multe chestiuni de discutat în plenul CSM şi de către Inspecţia Judiciară vizavi de această situaţie de la Prahova cred şi sunt convins că voi avea şi eu lucruri de spus. De altfel, cred că aţi urmărit în presă despre chestiunile cu informaţiile din dosare, acuzaţia aceasta care mi se aduce”, a spus Ghiţă.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de deputatul Sebastian Ghiţă în plenul Parlamentului, solicitând să verifice dacă afirmaţiile acestuia aduc atingere procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi sistemului judiciar.
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, prin vot secret cu bile, cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă.
Cererile DNA au fost făcute pentru acelaşi dosar penal, al patrulea, deschis împotriva lui Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, şantaj, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau cumpărare de influenţă.
Deputatul independent Sebastian Ghiţă le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să respingă cererile DNA de reţinere şi arestare preventivă, susţinând că “arestarea este folosită ca formă de tortură”.
”Vă rog să arătaţi că Parlamentul respinge metoda arestărilor ca mijloc de presiune asupra funcţionării democratice a statului. Ideea că un parlamentar este deasupra legii este falsă. Votul de astăzi, ca şi în alte situaţii, nu va însemna blocarea justiţiei, ci respingerea fermă a unei practici abuzive: arestarea înaintea judecării. (...) Scopul presiunii este cel care mulţi dintre dumneavoastră îl şoptiţi pe culoare, în familii, cu prietenii: instaurearea fricii prin hărţuire şi folosirea arestării ca instrument modern de tortură pentru a obţine noi denunţuri”, a spus Ghiţă, în plenul Camerei Deputaţilor.
Deputatul a mai spus că majoritatea liderilor politici, şi nu numai, au dosare penale.
”Trăim astăzi într-o Românie în care preşedintele Klaus Iohannis este în pragul demisiei din cauza unui posibil dosar pe care soţia sa îl poate avea. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, e ameninţat pe surse cu dosare şi percheziţii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, are două dosare în lucru, (...) procurorul general a fost demis cu un dosar penal, şefi de servicii de informaţii au dosare penale”, a mai spus Ghiţă în apărarea sa.
Deputatul a mai acuzat că arestarea preventivă se foloseşte abuziv de către anchetatori, care a devenit ”o sursă de teroare modernă”.
”Arestarea preventivă a unui om pentru fapte petrecute în urmă cu mulţi ani are ca scop distrugerea statutului său social, ruperea de familie şi prieteni, prezentarea lui ca vinovat înaintea judecăţii. Scopul real este distrugerea demnităţii şi transformarea cetăţeanului în denunţător”, a mai spus Ghiţă.
Deputatul a folosit în faţa plenului Camerei aceleaşi argumente pe care le-a spus şi deputaţilor din Comisia juridică marţi, adică faptul că unul dintre denunţătorii din dosar, Răzvan Alexe, a avut şi el probleme cu legea, faptul că informaţia din dosar potrivit căreia procurorul acuzat ar fi fost în biroul lui Victor Ponta, pe atunci premier, pentru a-şi negocia meniţinerea în funcţie nu este adevărată.
Referitor la acuzaţia de şantaj din dosar, Ghiţă a spus că va duce drept dovadă că nu a existat niciun şantaj, toate materialele difuzate în 2011 de postul Realitatea TV.
Sursa: news.ro