Fostul deputat Sebastian Ghiţă a afirmat duminică seară că va încerca să îl interpeleze pe ministrul Tudorel Toader pe treptele Ministerului Justiţiei din Serbia pentru a-i înainta un memoriu.
"Mă miră cum domnul Tudorel tot plimbă ideea: Mă duc în Serbia după Ghiţă. Cu ce domnule Tudorel? Cu probele false ale lui Onea (procurorul-şef al DNA Ploieşti) şi ale lui Portocală (Mircea Negulescu - n.r.)? Pai după ce le-ai făcut raport şi ai sesizat Inspecţia Judiciară, acum umbli prin Serbia cu probele lor false? (...) Abia aştept să ajungă aici (Tudorel Toader - n.r.), că eu la Consulat sau la Ambasadă nu pot să mă duc, dar când intră pe treptele Ministerului Justiţiei pot să mă duc şi să îi dau un memoriu în mână. Mă gândesc că domnul Tudorel Toader nu o fi văzut, n-o fi trăit în România luna asta", a declarat Sebastian Ghiţă la România TV.
El îl acuză pe ministrul Justiţiei că este "duplicitar". "Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă ori în teleguţă. Că aşa duplicitar nu prea mai merge", a spus Ghiţă. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se află în Serbia unde va avea mai multe întâlniri oficiale, printre care se numără şi cea cu omologul său, cu care va discuta, printre altele, şi despre subiectul Sebastian Ghiţă.
Pe 20 martie, ministrul Justiţiei preciza că luni se va întâlni cu omologul său din Serbia şi, pe lângă discuţiile legate de instrumentele juridice de cooperare, se va discuta şi despre cazul Sebastian Ghiţă, care a fugit în această ţară. Toader sublinia că ministrul Justiţiei trebuie să rămână pe latura administrativă de înfăptuire a justiţiei şi a punctat că MJ şi instanţele naţionale şi-au îndeplinit toate obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate legate de cazul Sebastian Ghiţă. AGERPRES