Președinta Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu, se coalizează cu procurorii care s-au săturat de șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, se arată într-o postare pe pagina sa de Facebook.
”Pentru că am fost la rândul meu hăituită şi vânată de pigmei ce se pretind magistraţi, avizi de publicitate şi putere, care fac din distrugerea vieţilor altora un ţel; pentru că am fost ameninţată voalat cu excluderea din magistratură dacă voi continua să vorbesc; pentru că nu înţeleg să abdic de la principiile mele, astăzi, în calitate de judecător independent, susţin demersul procurorilor din DNA”, susține președinta Tribunalului Timiș.
”Anticorupţia înseamnă presă liberă, dar nu propagandă, ci atenţie la detalii, profesionalism și critică a oricăror derapaje ale instituţiilor statului și conducătorilor acestora”, mai spune judecătoarea Adriana Stoicescu.