Vicepreședintele și moștenitorul companiei Samsung, Lee Jae-yong, care vineri a fost arestat pentru dare de mită, se află închis în regim de detenție solitară într-o celulă de 6,56 de metri pătrați, care are pe jos o saltea, relatează publicația Korea Herald pe pagina electronică.
Potrivit publicației, celulele solitare din Coreea de Sud au podelele încălzite și sunt echipate cu o saltea pliabilă, televizor și au o toaletă.
Lee, care este închis la Centrul de detenție Seul din Uiwang, provincia Gyeonggi, primește trei mese pe zi, fiecare în valoare de 1,20 dolari. Fiecare masă constă din orez, supă și trei garnituri. Deținutul este dator să-și spele singur vesela după fiecare masă.
Procurorii l-au acuzat de vicepreședintele Samsung că a oferit donații în valoare de 26 de milioane de dolari către organizații care au legătură cu o prietenă apropiată a președintei din Coreea de Sud, Park Geun-hye. Donațiile ar fi fost făcute cu scopul de a primi sprijin guvernamental pentru o fuziune controversată.
Lee și Samsung Group neagă orice implicații.
Lee Jae-yong este, în prezent, vicepreședintele Samsung Electronics, dar, de când tatăl lui, Lee Kun-hee, a suferit un atac de cord, în 2014, este considerat șeful, de facto, al întregului conglomerat Samsung Group.