Spectacolul cătușelor are zilele numărate. Anatema ,,penalilor” folosită în lupta politică pentru denigrarea adversarilor va fi și ea trecută la categoria mijloace interzise. Pare un scenariu utopic în ,,Republica Procurorilor România” care face justiție pe baza imaginilor arestaților scoși încătușați din sediul DNA. Totuși, România va fi obligată să renunțe la spectacolul degradant al folosirii cătușelor, la culoarul camerelor de luat vederi aliniate pentru a surprinde intrarea unor oameni liberi convocați de procurorii Codruței Kovesi și ieșirea umilitoare cu mâinile legate, duși spre locurile de arest.
1 aprilie 2018 este termen obligatoriu de aplicare în toate țările Uniunii Europene a Directivei 2016/343. Acest act normativ cu putere de lege a fost adoptat la 9 mai 2016 de Parlamentul European. Titlul Directivei este fără echivoc, explicit privind ,,consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent în proces în cadrul procedurilor penale”.
Prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil sunt consacrate prin art. 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, prin art. 6 al Convenției CEDO. În acest sens, Directiva face precizările necesare pentru a fi eliminate din practica organelor de urmărire penală folosirea și prezentarea în public a suspecților în cătușe, utilizarea boxelor de sticlă sau a cuștilor. Directiva subliniază că ,,prezumția de nevinovăție ar fi încălcată înn cazul în care declarații publice ale autorităților publice sau decizii judiciare, altele decât cele cele privind stabilirea vinovăției, se referă la persoane suspecte sau acuzate ca fiind vinovate, atât timp cât vinovăția nu a fost dovedită conform legii”. Este clar că până la o decizie definitivă nu poate fi nimeni considerat vinovat. Referirile la ,,penali” făcute de autorități publice la adresa unor suspecți sau având alte calități în timpul cercetării organelor judiciare încalcă prezumția de nevinovăție și sunt în afara cadrului de drept al UE. Directiva 343/2016 precizează că prezumția de nevinovăție este încălcată când sarcina probei este inversată de la organul de urmărire penală la apărare. Dacă Directiva ar fi fost introdusă în practica națională, recenta criză politică din interiorul Guvernului nu s-ar fi produs, iar președintele Iohannis nu mai emitea propria lui teorie privind prezumția de nevinovăție.