x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Suceava: Doi medici ai unui spital privat trimişi în judecată pentru ucidere din culpă

Suceava: Doi medici ai unui spital privat trimişi în judecată pentru ucidere din culpă

10 Feb 2017   •   14:49
Suceava: Doi medici ai unui spital privat trimişi în judecată pentru ucidere din culpă

Doi medici de la un spital privat din Suceava au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, după ce o femeie operată de fibrom uterin a decedat în urma unui şoc hemoragic. 

Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava se arată că persoanele inculpate sunt medicul ginecolog Dinu Bolohan, medicul anestezist Ruslan Gorgeagu, dar şi SC Bethesda SRL Suceava, prin reprezentantul legal Ştefan Puşcaşu. 

Potrivit procurorilor, pe 9 august 2010, organele de cercetare penală de la biroul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava au fost sesizate cu privire la faptul că, pe 7 august 2010, la Spitalul Judeţean Suceava, a decedat P.M.G. în urma unor complicaţii respiratorii survenite după o intervenţie chirurgicală. 

În urma coroborării ansamblului probator în cauză, a analizei concluziilor avizului INML Mina Minovici şi a expertizelor efectuate de IML Iaşi, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în drept, s-a reţinut că fapta celor celor trei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, au reţinut procurorii. 

În cazul ginecologului Bolohan şi al anestezistului Gorgeag, procurorii susţin că aceştia au săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă ''fără a prevedea rezultatul, deşi puteau şi trebuiau să îl prevadă, legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpaţilor şi decesul pacientei P.M.G. fiind evidentă''. 

Totodată, procurorii susţin că fapta reţinută în sarcina Spitalului Bethesda, prin reprezentant legal Ştefan Puşcaşu, constă în aceea că acţiunile şi omisiunile culpabile ale medicului ginecolog operator principal Bolohan şi anestezistului Gorceag au fost săvârşite în realizarea obiectului de activitate a Spitalului Bethesda, fapt ce a condus la instalarea şocului hemoragic sever şi implicit la decesul numitei P.M.G., ''întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă". 

Medicul Ştefan Puşcaşu a declarat, vineri, pentru AGERPRES că doctorii acuzaţi de procurori nu sunt vinovaţi şi că au făcut tot s-a putut pentru a salva viaţa pacientei. 

''Am făcut absolut tot ce s-a putut. Avea în jur de 40 de ani, a venit cu fibrom, dar a făcut o tulburare de coagulare ce nu s-a mai putut controla postoperator. Operaţia a fost făcută ca la carte. Gândiţi-vă, era cumnata mea'', a spus Puşcaşu, precizând că dosarul fusese închis, dar nu ştie din ce motive a fost redeschis. 

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Suceava.

×