Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat joi că nu poate valida candidatura judecătoarei Corinei Corbu la şefia Instanţei supreme, deoarece procedura demarată de CSM nu a respectat dispoziţiile legale şi a subliniat că orice persoană poate contesta această numire.
"Eu nu pot să validez o candidatură care nu îndeplineşte condiţiile de lege. Orice persoană interesată poate să o conteste. De interpretare a legii nu are cum să fie, deoarece legea este clară şi spune că în termen de 30 de zile de la expirarea mandatului. Eu nu am fost consultată în momentul în care a fost demarată procedura de numire a preşedintelui Înaltei Curţi. Nu contează cine este persoana care va fi preşedinte al Înaltei Curţi, dar este extrem de important să nu vulnerabilizăm actele Înaltei Curţi printr-o procedură nelegală, pentru că nu ai nicio garanţie că, peste un an sau doi, cineva, care are un anumit interes, nu va invoca nelegala numire a preşedintelui Înaltei Curţi. Eu mi-am făcut datoria de magistrat care respectă legea şi am sesizat membrilor CSM această dispoziţie legală. Ce soluţie vor adopta, urmează să vedem (...) Cred că pur şi simplu a fost o neglijenţă în aplicare legii (...) Orice dispoziţie imperativă a legii nerespectată atrage sancţiunea nulităţii", a declarat Tarcea la ieşire din sediul CSM.
Întrebată de jurnalişti dacă este posibil să-şi depună candidatura pentru un nou mandat, Tarcea a spus: "Sub nicio formă. Exclus".
Corina Corbu, în prezent preşedinte al Secţiei de contencios de la ICCJ, este singurul candidat la şefia Instanţei supreme.
În timpul interviului de la CSM, Tarcea a întrebat-o pe Corina Corbu dacă îşi asumă "vulnerabilizarea" Instanţei supreme, deoarece participă la o procedură nelegală.
"Aş dori punctul dumneavoastră de vedere. În procedura de astăzi, respectaţi procedurile legale? Vă asumaţi riscul unei vulnerabilizări a Înaltei Curţi, prin faptul că participaţi la o procedură care ar putea ridica probleme de legalitate? (...) Legea spune aşa - judecătorii Înaltei Curţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute în alin (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte ori preşedinte de secţie în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă. (...) Nu e vorba de interpretarea textului de lege, pentru că termenele legale sunt fără echivoc", a întrebat-o Tarcea pe Corina Corbu.
Mandatul Cristinei Tarcea la şefia Instanţei supreme expiră pe 14 septembrie.
"Dacă această procedură este sau nu în afara legii, nu cred că pot eu să mă pronunţ. Este o chestiune de interpretare a textului", a răspuns Corina Corbu.
Tarcea a fost întreruptă de mai multe ori de şefa CSM, Lia Savonea, care i-a atras atenţia că întrebările trebuie să se refere la planul de management.
Art. 53 din Legea 303/2004 prevede: alin (1) - "Preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani"; alin (4) - "Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă". AGERPRES