x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi români și un străin au fost prinși în timp ce vindeau droguri de mare risc

Doi români și un străin au fost prinși în timp ce vindeau droguri de mare risc

de Redacția Jurnalul    |    30 Mar 2024   •   16:20
Doi români și un străin au fost prinși în timp ce vindeau droguri de mare risc
Sursa foto: ThinkstockPhotos

Doi români și un străin au fost prinși în Cluj Napoca, în timp ce vindeau droguri de risc și mare risc. Asupra lor au fost găsite și importante sume de bani. Unul dintre ei avea acasă droguri ascunse printre produse alimentare

„La data de 28.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a trei inculpați ( unul cetățean străin), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în două locații de pe raza municipiului Cluj-Napoca, în timp ce unul deținea asupra sa, în scopul comercializării, cantitățile de aproximativ 1 kilogram de canabis, 1 kilogram de substanță cristalină 4MMC, 120 grame ketamină, circa 90 grame MDMA, 41 comprimate ecstasy, precum și sumele de 157.400 lei și 35.375 euro, iar ceilalți doi posedau 50 grame canabis, 20 grame cocaină în amestec cu fenacetină și 80 grame ketamină și acestea destinate vânzării”, potrivit DIICOT.

Procurorii au găsit acasă la una dintre persoane peste 265 de grame de canabis ascunse produse alimentare.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat și faptul că acesta a comercializat în mod repetat, pe parcursul anului 2023, diferite cantități de canabis, destinate revânzării, iar un alt inculpat a deținut și predat o cantitate de cocaină, descoperită și indisponibilizată pe parcursul unei alte acțiuni”, se mai arată în comunicat.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus vineri arestarea preventivă a unuia dintre inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile, față de ceilalți doi procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj luând, la data de 30.03.2024, măsura controlului judiciar.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trafic droguri cluj napoca