x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șase bărbați au făcut mai multe femei să se îndrăgostească, apoi le-au traficat în Europa

Șase bărbați au făcut mai multe femei să se îndrăgostească, apoi le-au traficat în Europa

de Redacția Jurnalul    |    28 Mar 2024   •   23:15
Șase bărbați au făcut mai multe femei să se îndrăgostească, apoi le-au traficat în Europa

Șase bărbați au făcut 13 femei să creadă că sunt îndrăgosiți, însă în realitate urmăreau să profite de pe urma lor, ducându-le la prostituție în România și în alte state europene. Polițiștii și procurorii DIICOT au intrat pe fir și cei șase au fost reținuți.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în aplicare, miercuri, 9 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Ialomița, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, proxenetism și spălare a banilor.

Potrivit DIICOT, în perioada 2018 – ianuarie 2024, „șase inculpați, profitând de vădita stare de vulnerabilitate în care se aflau 13 persoane vătămate majore, le-au recrutat inducându-le în eroare prin metoda „loverboy”, iar ulterior prin constrângere (amenințări cu acte de violență, agresiuni fizice, presiuni psihice și șantaj emoțional), le-au exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituției în folosul lor material, atât în România cât și pe teritoriul Germaniei, Elveției și Irlandei. De asemenea, unul dintre suspecți, în perioada 2017 – 2023, a obținut foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o persoană vătămată, pe teritoriul mai multor state europene (Elveția, Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie și Olanda)”.

Pentru a disimula proveniența ilicită a sumelor de bani rezultate din activitatea infracțională, suspecții au achiziționat, pe numele unor persoane apropiate, bunuri de valori importante (imobile și autoturisme de lux) ori i-au investit în edificarea unor construcții.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate sumele de 4.050 euro și 2.700 de lei, 17 telefoane mobile, 3 autoturisme în valoare totală de 73.000 de euro, pentru care s-a dispus sechestrul asigurător, 60 de kilograme de petarde categoria P1, precum și alte mijloace de probă.

Ulterior audierilor, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor 6 inculpați, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventive a acestora.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trafic europa diicot