x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Traian Băsescu: "Recunosc înregistrările ca fiind reale"

Traian Băsescu: "Recunosc înregistrările ca fiind reale"

04 Ian 2017   •   11:33
Traian Băsescu: "Recunosc înregistrările ca fiind reale"
Sursa foto: Facebook.com/PresedinteleTraianBasescu

Dana Grecu și Radu Tudor au difuzat, în emisiunea ”La ordinea zilei” de ieri, de la Antena 3, o înregistrare audio în care Traian Băsescu vorbește cu o persoană încă neidentificată despre cum a fost măsluit dosarul Voiculescu.

Potrivit spuselor fostului președinte, cei trei ar fi aranjat condamnarea profesorului Dan Voiculescu.

Citeşte şi Traian Băsescu, surprins într-o înregistrare în care spune cum a fost măsluit dosarul lui Dan Voiculescu

Astăzi, fostul preşedinte a făcut câteva precizări importante, pe pagina sa de Facebook...


"Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;

2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;

3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;

4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;

5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);

6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI."

×