x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei afacerişti din Constanţa au prejudiciat statul cu peste 20 milioane de lei

Trei afacerişti din Constanţa au prejudiciat statul cu peste 20 milioane de lei

05 Iun 2019   •   15:27
Trei afacerişti din Constanţa au prejudiciat statul cu peste 20 milioane de lei

Trei afacerişti din Constanţa au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, aceştia fiind acuzaţi că au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de aproape 20 de milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis,de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ciprian Dodiş, Cristian Dodiş şi Ionelia Băjănaru, la data faptelor administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, precum şi a lui Tawil Rabih şi Robert Cosmin Gheocanu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2007 - 2008, cei trei oameni de afaceri, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au omis, cu intenţie, să evidenţieze în contabilitate atât operaţiunile comerciale efectuate, achiziţii şi livrări de deşeuri feroase, cât şi veniturile realizate în urma acestor activităţi.

"Sumele astfel obţinute au fost disimulate prin folosirea unor documente (borderouri fictive de achiziţie deşeuri metalice) care aveau rolul de a crea aparenţa mincinoasă că sumele retrase din conturi aveau o destinaţie şi o origine licită. În realitate, sumele respective proveneau din fraudarea bugetului de stat ca urmare a neînregistrării în contabilitatea societăţilor pe care le administrau a operaţiunilor comerciale şi veniturilor realizate", se arată în comunicatul DNA.

Cei trei oameni de afaceri au beneficiat, potrivit procurorilor, de ajutorul inculpaţilor Tawil Rabih şi Robert Cosmin Gheocanu, care s-au implicat "în mod direct în întregul mecanism infracţional", prin acte de achiziţie a deşeurilor feroase, plata acestor mărfuri, retragerea sumelor de bani provenite din evaziune, procurarea documentelor financiar contabile pentru societăţile presupus evazioniste, oferirea de indicaţii privind completarea şi conţinutul acestora etc.

"Ca urmare a acestor demersuri a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 19.938.692 lei, reprezentând impozit pe profit, impozit pe dividende şi contribuţie la fondul de mediu. În cauză Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă cu suma totală de 21.246.297 lei", a precizat sursa citată.

Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunurilor imobile ce aparţin inculpaţilor Tawil Rabih şi Robert Cosmin Gheocanu. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi asupra bunurilor mobile sau imobile care vor intra în patrimoniul inculpaţilor Ciprian Dodiş, Cristian Dodiş şi Ionelia Băjănaru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză, a menţionat sursa citată. AGERPRES

×