x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader despre stabilirea prezidenţialelor: De la data publicării în MOf a deciziei CCR e obligatorie şi adoptarea HG

Tudorel Toader despre stabilirea prezidenţialelor: De la data publicării în MOf a deciziei CCR e obligatorie şi adoptarea HG

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2024   •   18:00
Tudorel Toader despre stabilirea prezidenţialelor: De la data publicării în MOf a deciziei CCR e obligatorie şi adoptarea HG

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a precizat sâmbătă, referitor la data stabilirii alegerilor prezidenţiale, că decizia Curţii Constituţionale prevede că Guvernul va adopta o nouă hotărâre pentru stabilirea calendarului alegerilor, iar decizia CCR este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial.

"Simplă precizare referitor la data stabilirii alegerilor prezidenţiale. Decizia CCR prevede că Guvernul va adopta o nouă HG pentru stabilirea calendarului alegerilor. Decizia este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, de la aceeaşi dată fiind obligatorie şi adoptarea HG", a scris Tudorel Toader, pe pagina sa de Facebook.

Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

În urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale.

Decizia CCR a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

AGERPRES

×