x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ucigaşul polițistului din Timiș a intrat în operaţie pentru scoaterea a două gloanţe

Ucigaşul polițistului din Timiș a intrat în operaţie pentru scoaterea a două gloanţe

04 Iun 2019   •   10:34
Ucigaşul polițistului din Timiș a intrat în operaţie pentru scoaterea a două gloanţe

Marcel Ionel Lepa, bărbatul care, duminică, l-a împuşcat mortal pe poliţistul Cristian Amariei, a intrat în operaţie la Spitalul Municipal Timişoara pentru scoaterea a două gloanţe care l-au rănit la umăr, au declarat surse medicale.

Marcel Lepa a fost capturat de poliţişti, marţi dimineaţa, în localitatea Remetea Mare.

Potrivit anchetatorilor, după ce Lepa a tras în poliţistul aflat în misiune, un alt poliţist a deschis focul asupra lui şi l-a rănit din spate, la umăr.

El va rămâne în spital postoperator un număr de zile apreciate de medici, sub controlul poliţiştilor, după care va fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, care îl cercetează în noul dosar deschis marţi pe numele său pentru omor calificat. Ulterior, va intra în custodia penitenciarului pentru a-şi executa pedeapsa mai veche pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, de la care se sustrăgea de un an şi pentru care a fost dat în urmărire internaţională. AGERPRES

×