x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Urmează să se stabilească dacă Gheorghe Dincă a avut discernământ, potrivit avocatului Claudiu Lascoschi

Urmează să se stabilească dacă Gheorghe Dincă a avut discernământ, potrivit avocatului Claudiu Lascoschi

02 Sep 2019   •   18:26
Urmează să se stabilească dacă Gheorghe Dincă a avut discernământ, potrivit avocatului Claudiu Lascoschi
Sursa foto: Observator.tv

Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a spus la Antena 3 că nu a fost până în acest moment să-l viziteze pe clientul său, scrie Antena 3

„Nu am fost să-l vizitez. Nu m-a solicitat. Dacă m-ar fi solicitat, aș fi mers”, a spus Lascoschi. 

S-a spus că Dincă și-a petrecut prima noapte în arestul central din Capitală și că are condiții de lux, stând singur într-o celulă reabilitată, cu aer condiționat și TV. 

„Condițiile de detenție sunt practic cele care ar trebui să fie în orice țară civilizată. Nu e nimic deosebit. Știți că România a fost condamnată la CEDO în nenumărate cauze tocmai pentru relele condiții de detenție”, a spus avocatul. 

Avocatul a spus că urmează ca Dincă să fie experizat psihiatric. 

„Expertiza medico-legală psihiatrică urmează a se face. Când se va face depinde de IML. Am înțeles că n-au reușit să constituie comisia care trebuie să-l examineze. Se mai întâmplă, nu e singurul caz”. 

„Acum se face profilul psihologic al inculpatului Dincă. Un psiholog va discuta cu el. Practic examinarea psihologică vizează comportamentul său și cel simulat, alte aspecte de natură psihologică, pe când expertiza medico-legală psihiatrică examinează starea sa de sănătate mintală, dacă a avut sau nu discernământ în momentul comiterii faptelor”, a mai explicat avocatul. 

×