x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Vaslui: Procesul în care patru adolescenţi au fost acuzaţi că au denigrat o colegă va fi rejudecat

Vaslui: Procesul în care patru adolescenţi au fost acuzaţi că au denigrat o colegă va fi rejudecat

11 Feb 2016   •   18:48
Vaslui: Procesul în care patru adolescenţi au fost acuzaţi că au denigrat o colegă va fi rejudecat
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au dispus săptămâna aceasta rejudecarea unui dosar în care trei adolescente sunt acuzate că au denigrat o colegă, după ce i-au accesat acesteia fără drept contul pe o reţea de socializare şi au distribuit pe Internet fotografii cu fata în ipostaze compromiţătoare.

Decizia a fost luată după ce magistraţii ieşeni au concluzionat că eleva nu a beneficiat la Vaslui de un proces echitabil.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Iaşi a decis retrimiterea la Tribunalul Vaslui pentru rejudecare a dosarului.

Cele trei adolescente în vârstă de 15, 16 respectiv 17 ani, au fost trimise în judecată în luna mai a anului trecut, sub acuzaţia de de pornografie infantilă, acces ilegal la un sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice, primind o pedeapsă educativă cu asistarea timp de câteva luni, acest lucru presupunând prezenţa la cursuri şi un comportament adecvat în societate.

În aceeaşi cauză, un tânăr de 19 ani a fost acuzat de instigare la comiterea faptelor, el fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

Sentinţa Tribunalului Vaslui a fost contestată de familia victimei, o elevă în vârstă de 14 ani. AGERPRES

×