x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Vlogger-ul Alexandru Bălan, cunoscut drept „Colo”, a fost reținut de polițiști

Vlogger-ul Alexandru Bălan, cunoscut drept „Colo”, a fost reținut de polițiști

10 Iun 2020   •   07:31
Vlogger-ul Alexandru Bălan, cunoscut drept „Colo”, a fost reținut de polițiști
Sursa foto: Captura Youtube

Vlogger-ul Alexandru Bălan, cunoscut drept „Colo”, a fost reținut de polițiști, marți seara, după ce a fost audiat mai multe ore de anchetatorii de la Secția 9 din Capitală, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din rândul anchetei.

Alexandru Bălan a fost reținut pentru 24 de ore.

El va fi prezentat, miercuri, judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, au precizat sursele citate.

La începutul lunii iunie, Poliția Capitalei a deschis o anchetă după ce vlogger-ul Alexandru Bălan a instigat la violarea minorelor, după ce a povestit o experiență personală pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.

„În urma informațiilor apărute în media, cu privire la anumite declarații ale unui bărbat ce activează în zona on line, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București s-a sesizat din oficiu și a demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt și de drept”, a precizat Poliția Capitalei, la acel moment, pentru Mediafax.

Verificările au început după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe Youtube.com, cu referire la adolescente, că unele dintre ele merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

„Colo” este urmărit, pe Youtube, de peste 850.000 de persoane.

 

 

×
Subiecte în articol: Alexandru Bălan