Dosarul Skoda, în care sunt inculpați 10 dintre actualii și foștii șefi ai Primăriei Iași, este al patrulea instrumentat de DNA în ultimii doi ani, alături de dosarul UTI, cel al Poliției Locale și dosarul Dexia. De această dată, procurorii anticorupție cercetează modul în care municipalitatea a achiziționat în 2013 patru autoturisme de lux Skoda în leasing operațional. La data respectivă, legea interzicea autoritătilor publice „achizitionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme”. Cu toate acestea, au fost luate atunci patru mașini pentru Poliția Locală, dar niciuna nu a ajuns vreodată acolo, fiind repartizate primarului, celor doi viceprimari și secretarului Consiliului Local. În plus a existat și un bonus: o mașină Skoda Rapid, care a ajuns la amanta de atunci a lui Gheorghe Nichita, mașină pe care Adina Samson și-a trecut-o în declarația de avere din 2014. Contractul de leasing a expirat la sfârșitul lunii iunie 2017, iar mașinile au fost înapoiate după ce Primăria a plătit în ultimii 4 ani aproape 420.000 de lei pentru a le utiliza. Primarul Mihai Chirică, care la vremea respectivă era vice și se ocupa de Poliția Locală, a declarat ieri că nu a fost chemat de procurorii DNA pentru audieri în calitate de inculpat în dosarul "Skoda".