Tudorel Toader urmează să prezinte joi, la ora 18,00, la Ministerul Justiţiei, conţinutul şi concluziile raportului cu privire la activitatea managerială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pe 15 februarie, Tudorel Toader anunţa că joi va face o informare de presă în care va prezenta raportul cu privire la activitatea DNA.
'Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunţa în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitatea DNA', spunea Toader, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Ministerului Justiţiei.
Ulterior, ministrul justiţiei a precizat, pe pagina sa de Facebook, că raportul va fi prezentat începând cu ora 18,00, la Ministerul Justiţiei - Sala de Consiliu.
Tudorel Toader şi-a scurtat săptămâna trecută vizita oficială pe care o efectua în Japonia, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a solicit să revină în ţară, pentru a fi lămurite informaţiile apărute în spaţiul public legate de DNA.