x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zi de foc pentru salvamontiști: 51 de persoane, salvate din zonele montane

Zi de foc pentru salvamontiști: 51 de persoane, salvate din zonele montane

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2023   •   09:00
Zi de foc pentru salvamontiști: 51 de persoane, salvate din zonele montane

Salvamontiștii din întreaga țară au salvat sâmbătă 51 de persoane din zonele montane, 17 dintre acestea fiind predate ambulanțelor sau echipajelor SMURD pentru transport la spital.

Potrivit Dispeceratului Național Salvamont, sâmbătă s-au primit 42 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență. Cele mai multe apeluri, 8, au fost primite pentru Salvamont Voineasa, 7 pentru Salvamont Sinaia, 5 pentru Salvamont Municipiul Brașov și câte 3 pentru Salvamont Sibiu, Salvamont Maramureș și Salvamont Lupeni.

În cazul intervențiilor au fost salvate 51 persoane, dintre acestea 17 fiind predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

S-au mai primit 46 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Salvamont România îndeamnă turiștii la prudentă și responsabilitate în derularea activităților montane.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont accidente munte