x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE. Accident soldat cu un deces, pe Autostrada Soarelui

UPDATE. Accident soldat cu un deces, pe Autostrada Soarelui

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2024   •   12:02
UPDATE. Accident soldat cu un deces, pe Autostrada Soarelui
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

Circulația pe Autostrada Soarelui a fost oprită temporar, pe sensul București-Constanța. O motociclistă, care a pierdut controlul direcției, a căzut pe partea carosabilă și a decedat.

UPDATE

„În jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2 ar fi avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că o femeie ar fi condus o motocicletă și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi lovit glisiera metalică ce delimitează autostrada”, transmite IPJ Constanța.

Conform polițiștilor constănțeni, femeia a decedat.

Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare. Traficul pe autostradă se desfășoară în condiții normale.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Circulația pe Autostrada Soarelui este oprită temporar, pe sensul București-Constanța. Un motociclist care a pierdut controlul direcției, a căzut pe partea carosabilă, necesitând îngrijiri medicale.

Pe Autostrada A2, sensul București-Constanța, la kilometrul 165, în zona localității Cernavodă, județul Constanța, este oprită temporar circulația rutieră pentru a permite intervenția forțelor MAI la locul producerii unui accident, anunță Centrul Infotrafic.

Un motociclist care a pierdut controlul direcției, a căzut pe partea carosabilă, necesitând îngrijiri medicale.

Polițiștii anunță că valorile de trafic sunt în creștere.

(sursa: Mediafax)

×