x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu SMURD

Accident cu SMURD

08 Feb 2022   •   09:47
Accident cu SMURD
Sursa foto: Lucian Alecu

O ambulanță SMURD a fost implicată într-un accident în noaptea de luni spre marți într-o intersecție din Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații ale IPJ Cluj, o autospecială SMURD, condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, care se deplasa pe strada Iuliu Hațieganu, având semnalele luminoase în funcțiune, la intersecția cu strada Clinicilor a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 21 de ani.

În urma accidentului, a rezultat rănirea unui bărbat de 43 de ani, angajat al SMURD.

Testările alcoolscopice au avut rezultate negative.

Ambulanța de terapie intensivă aparține ISU Bistrița-Năsăud și transporta un pacient la Institutul Inimii din Cluj Napoca.

Pacientul a fost preluat după accident de alt echipaj medical și transportat la institut, fără să fie rănit.

„În schimb, un paramedic a fost rănit ușor, suferind o plagă minoră la nivelul capului. Din fericire, după ce a primit îngrijiri medicale la locul accidentului, nu s-a impus transportul paramedicului la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz continuă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident