x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Accident grav în Argeș: două victime, după ce o mașină a căzut într-o râpă

UPDATE Accident grav în Argeș: două victime, după ce o mașină a căzut într-o râpă

de Redacția Jurnalul    |    17 Iun 2025   •   08:14
UPDATE Accident grav în Argeș: două victime, după ce o mașină a căzut într-o râpă
Sursa foto: SMURD

Două persoane au fost rănite marți dimineață după ce mașina în care se aflau a căzut într-o râpă în comuna Arefu, județul Argeș.

UPDATE

Cei doi răniți au 39 și 67 de ani și sunt tată și fiu.

Din cercetările făcute de polițiști a rezultat că bărbatul de 39 de ani, la efectuarea manevrei de mers cu spatele pentru a intra în curtea casei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare al autoturismului, astfel că mașina a părăsit carosabilul și a căzut într-o râpă.

În urma accidentului șoferul și un pasager de 67 de ani, tatăl șoferului, au fost răniți și au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul nu a putut fi testat pentru a se stabili dacă a consumat alcool sau alte substanțe interzise, însă i-au fost recoltate probe biologice la unitatea medicală.

Din verificările polițiștilor a rezultat că autoturismul nu ar fi avut inspecția tehnică periodică și asigurarea valabile.

A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Una dintre victime a rămas încarcerată în vehicul, necesitând intervenția pompierilor pentru scoatere.

Un bărbat de aproximativ 40 de ani, care era conștient, a fost preluat de echipajele SMURD, în timp ce a doua victimă, cea care fusese încarcerată, se află în stare semiconștientă și a fost preluată de personalul SAJ.

Din cauza gravității situației, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident argeş victime