Un grav accident a avut loc în urmă cu puțin timp pe Autostrada București-Pitești. Un microbuz a intrat într-un parapet, iar mașina s-a răsturnat apoi pe un teren de lângă autostradă, informează Antena 3.
Din primele informații, 6 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o femeie de 33 de ani, cea care stătea pe un loc în dreapta în microbuz se află în comă. Femeia de 33 de ani a stat pe partea care a fost cel mai puternic izbit de structura de ciment, la momentul impactului dintre stâlp, parapet și microbuz.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat într-o intervenție la Antena 3 că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, având în vedere că în zonă s-a depus un strat de zăpadă, iar pe șosele aluneci la propriu.
„Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Vom continua cercetările”, a spus Zamfir la Antena 3.